ActiveWatch-Agentia de Monitorizare a Presei (AMP) este o organizatie non-guvernamentala, independenta, nonprofit, de drepturile omului, care militeaza pentru comunicare libera in interes public. Activitatea sa a inceput in 1994, odata cu infiintarea departamentului cu acelasi nume in cadrul Asezamantului Cultural Academia Catavencu. Incepand cu iunie 2006, Agentia a devenit organizatie independenta, cu personalitate juridica, sub denumirea “Asociatia Agentia de Monitorizare a Presei”. Din 2004, ActiveWatch este membra a retelei “Reporteri fara Frontiere”. Organizatia desfasoara multiple activitati, printre care actiuni de consolidare a accesului la informatii, combatere a inechitatii sociale si dezvoltare a capacitatii organizationale.
Rezultatele entitatii sunt puse la dispozitia publicului prin intermediul rapoartelor anuale de activitate. Indicatorii de performanta inclusi in aceste resurse se concentreaza in principal asupra proiectelor desfasurate de fiecare din cele 4 departamente ale organizatiei (FreeEx, Cercetare si Educatie Media, Antidiscriminare, Buna Guvernare), dar si asupra datelor financiare ale companiei.
Arhiva rapoartelor anuale cuprinde rezultatele entitatii pentru anii 2005-2007 si 2009. Pentru cele mai recente rezultate, urmati link-ul de mai jos.